Nu e logic? O învârți
Astăzi am avut parte de o experiență foarte interesantă. Când am de printat chestii pentru facultate de obicei merg la Stef. În ultima vreme am observat că lucrează pe acolo o tipă care azi m-a împresionat cu inteligența ei. Aveam datele pe mp3 și în momentul în care își întoarce monitorul spre mine și mă intreabă ce vreau am rămas șocat: ea se uita în My Documents. Când i-am zis că nu e acolo a rămas mirată. Stătea și nu știa unde să se uite (precizez că era conectat doar mp3-ul meu, deci îi apărea doar un Removable Disk). I-am arătat eu unde se află fișierele mele. Aveam și niște grafice și am rugat-o să mi le printeze invers (graficul fiind salvat ca imagine; imaginile le printează tip Landscape iar eu vroiam Portrait). Atunci a intervenit colegul ei, care sincer nu știu dacă știe ce e ală un grafic și ce se face cu el. Mi-a zis așa: Da nu e logic? Îl învârți si obții Portrait.
Nu mai contează ce ai pe x si y, sau faptul că nu mai poți citi nimic, important e că ti-ai rezolvat problema.
Să mai adaug că vroiam tot de 2 ori și când am ajuns la facultate am depistat că aveam unele lucruri chiar de 4 ori și că mi-a distrus tabele. Eu le formatasem astfel încât toate coloanele să încapă pe o singura foaie. Nu știu cum a reușit dar ultima coloană mi-a pus-o pe altă foaie și mi-a stricat tot (ultima coloană de obicei e cea mai importantă pentru că acolo se află rezultatele finale).

Da,ai mare drepatate..Asa este la Stef calitatea muncii oferite…Am patit si eu din astea.
Sincer e prima dată când pățesc așa ceva. Am scos o grămadă de chestii și sunt destui angajați care se pricep cât de cât.